Relatia mama-copii este o relatie speciala

Intotdeauna am avut convingerea ca relatia mama-copii este o relatie speciala, mai speciala.Amestecul de emotie, teama, dragoste, nerabdare nu pot fi uitate de nici o mamica “in asteptare”.Dorinta de a-ti tine copilul in brate, “teama” de a nu sti ce sa-i faci dupa ce vine pe lume sunt sentimente care ne incearca. Dupa aparitia “micutei bijuterii” totul intra intr-o stare de liniste si calm, de stapanire de sine. Incet, incet invatam sa fim parinti cu ajutorul celui mai de pret avut al unei familii. Ne bucuram cand apare primul dintisor, plangem cand rosteste prima oara “mama”, radem cand face primul pas. Incepem sa ne adaptam la noul stil de viata, cu atentie insa,sa nu exageram cu grija, sa-l lasam sa creasca “liber”, sa-i respectam dorintele dar sa-i si infranam exagerarile. Copilul hiperprotejat se va adapta foarte, foarte greu in colectivitati. Vine apoi momentul in care mama trebuie sa mearga la servici, iar puiul la gradinita. Este un moment greu pentru amandoi. Aici trebuie sa ne gandim ca aceasta “ruptura” este in folosul amandorura, ca acolo unde merge, copilului ii va fi bine, ii va face bine si implicit si noi ne vom simti mai implinite. Trecem apoi prin toate etapele de gradinita, scoala generala, liceu, facultate.Fiecare din aceste etape este perceputa diferit de cei implicati, parinti si copii. Ar trebui la fiecare etapa sa ne punem in locul copiilor nostri dar, in actualul context social in care cresc ei si nu in cel in care am crescut noi. Ar trebui sa le lasam libertatea supravegheata de a hotari, de a gandi,chiar daca nu intotdeauna este bine ceea ce hotarasc. Pot fi canalizati usor pe drumul bun prin sfaturi, pareri, si nu incercand sa ne impunem parerea noastra. Comunicarea este modalitatea de a realiza cel mai bine modelarea individualitatii copilului nostru.Intotdeauna trebuie sa gasim timp sa-I ascultam, sa-l sfatuim, sa judecam si sa ajungem la ceea ce este mai bine pentru noi impreuna.Putem trece mai usor peste toate impasurile noastre si ale copilului daca suntem alaturi tot timpul, daca stim sa alinam durerea cand apare, daca stim sa-I dojenim cand greseste, daca stim sa ii dam dreptate cand o are, sa ii aratam greselile cand le face, si nu in ultimul rand sa stim sa ne bucuram impreuna de reusitele lui.La un moment dat copii nu sunt doar copii nostri. Ei devin prietenii nostril, iar uneori,surprinzator, chiar ne ajuta sa ne cunoaste si sa ne modelam. Pretuiti-va copii la justa lor valoare.!Sorohan Iulia Minerva, medic medicina de familie