sfanta-maria-logo
logo-sf-mobile
Endocrinologie

Ce este feocromocitomul?

Feocromocitoamele sunt tumori suprarenale rare care secreta catecolamine (adrenalina si noradenalina) si determina hipertensiune arteriala, de obicei severa si neresponsiva la tratament. Majoritatea formelor sunt izolate dar in cazurile cu debut la varsta tanara sau in care se asociaza cu alte boli trebuie suspectata si o componenta genetica.Manifestarea clinica principala a feocromocitoamelor este hipertensiunea arteriala, fie sustinuta fie oscilanta, cu valori tensioanale mari, asociate cu dureri precordiale sau abdominale, cefalee cu tulburari de vedere, palpitatii si transpiratii intense. La nivelul fetei poate apare paloare in timpul crizei urmata de inrosire, cand scade tensiunea arteriala. in timp, suprasolicitarea caridiaca din timpul crizelor de hipertesiune poate determina insuficienta cardiaca.Prezenta unui feocromocitom trebuie suspectata la un pacient hipertesiv care prezinta simptomele de mai sus sau la care hipertensiunea debuteaza la varsta tanara sau in timpul unei anestezii generale.Diagnosticul se realizeaza pe baza identificarii valorilor crescute ale catecolaminelor, fie plasmatice, fie urinare si este confirmat prin evidentierea la computer tomograf sau la examen de rezonanta magnetica a tumorii suprarenale.Tratamentul este chirurgical si necesita pregatire preoperatorie pentru evitarea crizelor hipertensive in timpul anesteziei generale.Doar o minoritate de feocromocitoame sunt maligne si diagnosticul de malignitate nu se poate pune decat pe identificarea metastazelor la distanta sau a recidivei locale. Examenul anatomopatologic al tumorii rezecate nu poate stabili acest diagnostic. Uneori metastazele pot deveni evidente la mult timp de la tumora primara si de aceea se recomanda monitorizarea periodica a pacientilor cu feocromocitom. in cazurile in care nu este posibila rezectia completa a tumorii sau a metastazelor se incearca controlarea hipertensiunii arteriale prin doze mari de tratament dar prognosticul formelor maligne este prost.Dr. Corina Chirita, medic specialist endocrinologie, Anima Victoriei

Aproape de tine, când ai nevoie

peste 25000 de analize efectuate lunar