Glaucomul

Glaucomul este o afectiune caracterizata prin distrugerea lent progresiva a nervului optic, element ce asigura transmisia catre creier a informatiilor vizuale. In absenta tratamentului, boala progreseaza si evolueaza catre inrautatirea vederii pana la orbire. Odata instalata, aceasta este ireversibila. Foarte important de mentionat ca aceste pierderi apar fara ca pacientul sa resimta nici o durere, nici un semn care l-ar putea indrepta catre medic.

Daca nu este tratat imediat, atacul de glaucom poate sa duca la orbire, de aceea, dupa varsta de 40 de ani, trebuie facute examinari periodice.

Este cunoscut faptul ca glaucomul are legatura cu presiunea din interiorul ochiului. Cu cat presiunea intraoculara este mai mare, cu atat creste posibilitatea ca nervul optic sa fie afectat. Desi exista si tipuri de glaucom fara presiune intraoculara crescuta, principalul factor de risc pentru glaucom este reprezentat de presiunea intraoculara crescuta. Nervul optic este format din aproximativ 1,2 milioane de fibre nervoase. Glaucomul poate afecta la inceput doar o parte din aceste fibre provocand aparitia unor pete negre in campul vizual. Multi pacienti nu observa aceste puncte "oarbe" decat atunci cand boala este foarte avansata.

Tipuri de glaucom

Glaucomul primitiv cu unghi deschis este cea mai frecventa forma de glaucom, fiind responsabil de peste 90% din cazurile de glaucom. De obicei survine odata cu inaintarea in varsta, cand sistemul de drenaj al umorului apos devine din ce in ce mai putin eficient, crescand astfel presiunea intraoculara. Cele mai multe persoane nu au simptome sau semnale de alarma timpurii. Scaderea acuitatii vizuale este remarcata in fazele avansate sau foarte avansate ale bolii.

Glaucomul primitiv cu unghi inchis este determinat de o predispozitie anatomica a globului ocular, ce conduce la obstructia partiala sau totala a drenajului umorului apos prin blocarea unghiului de catre periferia irisului. Este mult mai rar intalnit si este foarte diferit de glaucomul primitiv cu unghi deschis prin aceea ca, de regula, presiunea intraoculara creste foarte rapid. In atacul de glaucom se produce inchiderea completa a unghiului irido-cornean cu aparitia urmatoarelor semne si simptome: inrosirea ochiului, pupila semi-dilatata, vedere incetosata, durere oculara intensa, cefalee (durere de cap), halouri colorate in jurul luminilor, lacrimare, fotofobie, stare de greata si voma. Atunci cand unele din aceste simptome apar, este necesar sa va prezentati, de urgenta, la medicul oftalmolog.

Alte forme de glaucom primitiv sunt reprezentate de glaucomul cu tensiune normala, glaucomul congenital. Exista si forme de glaucom secundar altor afectiuni, traumatisme locale sau aparut ca efect advers in urma unor tratamente.

Mecanism de producere

Medicii si cercetatorii nu cunosc inca exact care este cauza care produce glaucomul. Boala se asociaza, de cele mai multe ori, cu o presiune crescuta in ochi, cauza fiind un fluid numit unoare apoasa. Unoarea apoasa este un lichid transparent produs in permanenta in interiorul ochiului care are scopul de a scalda si hrani ochiul.

La un ochi sanatos, acest lichid este produs si eliminat din ochi in proportii aproximativ egale. Astfel se mentine o presiune constanta in interiorul ochiului, numita presiune intraoculara (PIO). Presiunea intraoculara este considerata normala atunci cand valoarea ei este intre 10 si 21 mm Hg.

La pacientii cu presiune intraoculara crescuta (peste 21 mm Hg), ochiul continua sa produca umoare apoasa, dar este incapabil sa o elimine cu un debit normal. In timp, aceasta presiune intraoculara crescuta poate deteriora nervul optic, ceea ce duce la pierderea treptata a vederii. Daca presiunea intraoculara nu scade, se poate ajunge chiar la orbire.

Factori de risc

Medicii oftalmologi au ajuns la concluzia ca anumite persoane au sanse sporite de a face glaucom. Este vorba despre persoane care:

• Au peste 40 ani
• Au rude de sange cu glaucom
• Se stiu cu presiune introculara crescuta
• Sufera de:
diabet zaharat
hipertensiune arteriala
hipotensiune arteriala
dureri de cap de tip migrenos
sindrom Raynaud
sau au miopie avansata

Desi exista si tipuri de glaucom fara presiune introculara crescuta, principalul factor de risc pentru glaucom este reprezentat de presiunea intraoculara crescuta.

Stabilirea diagnosticului

Diagnosticul de glaucom este relativ simplu si nu implica investigatii neplacute pentru pacient. Dificultatea majora este reprezentata de faptul ca glaucomul nu are simptome aproape de loc pana in momentul cand vederea este mult afectata. Astfel, marea majoritate a pacientilor sunt diagnosticati in faze avansate ale bolii cand, in ciuda tratamentului corect efectuat, evolutia catre orbire este greu de oprit.

Pentru a stabili diagnosticul, medicul oftalmolog apeleaza la 4 teste simple:

• Masurarea presiunii intraoculare

• Examinarea papilei nervului optic

• Examinarea unghiului de drenaj (este necesara pentru stabilirea tipului de glaucom cu unghi inchis sau deschis, deoarece modalitatile terapeutice pot fi diferite)

• Examinarea campului vizual (stabileste in ce masura este afectata capacitatea pacientului de a vedea ; in mod caracteristic, in glaucom se produce o ingustare a campului vizual dinspre periferie catre centru).

Din datele rezultate in urma acestor investigatii, medicul poate stabili diagnosticul de glaucom, tipul acestuia si cat de avansata este boala.

Tratamentul glaucomului

Nu exista medicamente capabile sa vindece glaucomul in sensul ca vederea pierduta prin glaucom nu poate fi redata. Toate medicamentele utilizate in prezent in tratarea glaucomului reusesc sa opreasca sau sa intarzie agravarea bolii prevenind astfel aparitia orbirii. Ele fac acest lucru prin scaderea PIO, indiferent de forma de glaucom, cu presiune intraoculara crescuta sau nu.

De aceea, diagnosticarea la timp a bolii, atunci cand vederea nu este mult afectat este esentiala!

Cele mai multe medicamente pentru glaucom se prezinta sub forma de picaturi pentru ochi. Daca picaturile de ochi nu pot reduce suficient presiunea intraoculara, se recurge la alte alternative terapeutice dispinibile. Acestea pot include tratametnul laser sau chiar tratament chirurgical. Uneori poate fi necesara aplicarea picaturilor si dupa tratamentul cu laser sau chirurgical, pentru reducerea suplimentara a presiunii intraoculare.